Proiectul Nibiru se diferențiază prin conceptul său de stațiune complet integrată, gândită pentru a oferi o experiență de vacanță variată și continuă, accesibilă tuturor categoriilor de vârstă. În loc să se limiteze la un segment de tineri sau la evenimente sezoniere, Nibiru combină divertismentul, cultura, sportul și gastronomia într-o singură locație multifuncțională. Astfel, fiecare vizitator poate găsi activități potrivite stilului său și momentului zilei.
Facilitățile proiectului includ zone de concerte și spectacole zilnice, centre de artă și expoziții, un parc de distractii, spații de sport și recreere, restaurante și baruri diversificate, dar și zone de shopping dedicate brandurilor consacrate si celor locale. Această combinație permite oricui să își petreacă timpul într-un mod personalizat, fără a simți lipsa de opțiuni. Printre brandurile cu care deja au fost confirmate parteneriate se află: Burgr Factory, Shaormeria Băneasa, Fryday (în sectorul de food & beverages), LOFT si Nuba (nightlife), Hype Play (kids area) si VMax (sport).
Astfel, Nibiru reprezintă o încercare de reinventare a litoralului românesc, oferind o destinație care poate satisface așteptările atât ale celor care caută relaxare și familie, cât și ale celor care doresc distracție, cultură și experiențe sociale. Dacă va fi implementată conform planului, stațiunea ar putea marca o schimbare semnificativă în modul în care românii își aleg vacanțele la mare.
„[Nibiru] înseamnă un ecosistem care se adresează tuturor generațiilor, de la familii cu copii, la oameni între 25 și 30 de ani, la tineri de liceu și facultate; în Nibiru avem ceva pentru toată lumea pentru că toți merităm o experiență mai bună de divertisment pe litoralul românesc.” - Andrei Șelaru, CEO Nibiru